Caramitru, despre cele 3 fenomene care îi transformă pe tineri în extremiști: „Societatea e în implozie accelerată”

Sursa foto: Pexels

Economistul Andrei Caramitru afirmă că 3 tendințe alarmante transformă actuala generație de tineri în „cea mai extremistă” din ultimele decenii.

Se pare că afirmațiile lui Caramitru au stârnit numeroase reacții pe platforma Reddit.

„Evoluția spre dictatură pare inevitabilă”

„La nivel global, dar și la noi, cea mai extremistă generație este cea a tinerilor: ori sunt de extremă stângă dură (în special femeile și cei cu educație), ori de extremă dreaptă dură (mai degrabă bărbații și cei cu mai puțină educație).

Majoritatea tinerilor sunt profund anti-democrație, vor să dea foc, să pună un dictator, ori de stânga, ori de dreapta. Asta e catastrofal, pentru că tinerii vor ajunge la putere în curând și, deci, evoluția spre dictatură pare inevitabilă”, a scris Andrei Caramitru pe pagina de Facebook.

El vine și cu explicația, enumerând trei fenomene despre care nu se vorbește absolut deloc.

Potrivit economistului, primul fenomen este criza locuințelor din marile orașe.

„Din prostie progresisto-eco, aproape toate țările au pus bariere la construcția de case și blocuri în orașele mari (singurele locuri unde există joburi). Deci, prețul a explodat peste tot și cei care nu au încă unde sta (tinerii) sunt loviți din plin. Cum să îți faci o viață, o familie, un viitor, dacă ești obligat să stai cu încă 3 prieteni în 2 camere cu chirie, deși muncești? Ce sens are totul atunci?”, spune economistul.

Al doilea fenomen despre care menționează Andrei Caramitru este educația.

„Prea mulți tineri merg la facultate în „specializări” fără viitor. Și la final nu au nimic de făcut, sunt terminați. În loc să facă meserii, știu sociologie sau litere. Catastrofă personală totală. Ajung să iasă din sistem și să vrea să distrugă”, adaugă economistul.

„Ajung să se urască unii pe alții”

Al treilea fenomen enumerat de Caramitru este legat de emanciparea femeilor din societatea românească.

„Deodată și subit, mult mai multe fete fac facultate decât băieți. Fetele tinere fac mai mulți bani și o duc mai bine decât băieții tineri – în medie – în orașe. Și societatea nu s-a adaptat la așa ceva: fetele caută un bărbat grozav și mai bogat decât ele, băieții caută o fată care să le gătească și să fie drăguță cu ei. Deci nu se mai găsesc între ei, devin singuri și frustrați complet, ajung să se urască unii pe alții”, e de părere Andrei Caramitru.

„Societatea e în implozie accelerată”

„E o imensă, imensă problemă. Societatea e în implozie accelerată. Nimeni însă nu face nimic, nici măcar nu înțelege ce se întâmplă. Și va plezni societatea o ce va plezni. Vai de capul nostru”, a mai spus economistul.

Afirmațiile lui Andrei Caramitru au atras numeroase comentarii pe Reddit.

„Se construiește puțin și foarte prost din cauza corupției”

„M-am săturat să văd aceleași idei preluate și reciclate din SUA și vest, și aplicate pe România ca și cum ar fi același rahat… mai ales când alea nu-s neapărat valabile nici în vest”, a scris un internaut. De asemenea, el nu e de acord că s-au pus bariere la construcția de case și blocuri în orașele mari: „Ba nene, trăim în aceeași țară? Că la noi, dacă găsești un petic de câțiva metri de spațiu între 2 blocuri, se ridică imediat complex „residence” lipit balcon în balcon de clădirile din jur. Despre ce vorbim aici?”.

Altcineva spune că: „De aia cu specializările fără viitor la facultăți, în condițiile în care România e pe ultimul loc în Europa la numărul absolvenților de facultate (23%)”.

„Asta cu construirea e adevărată. Se construiește puțin și foarte prost din cauza corupției. Se fac blocurile alea plombă, dar se fac puține pentru că primăria coruptă agreează doar o mână de dezvoltatori. Nu e o piață liberă. La Iași, de exemplu, durează 2 ani să iei o hârtie care ar trebui să dureze două săptămâni. Eu am stat cu casa în proces de edificare doi ani înainte să o pot cumpăra legal prin credit la bancă. Toate astea adaugă fricțiune (intenționat) pentru ca mafiile imobiliare să prospere. Pe de-o parte pentru că doar ei pot construi și construiesc prost și fără să respecte proiecte (în cârdășie cu primăria) și pe de altă parte că prețurile sunt ținute sus din cauza limitării ofertei și le crește profitul”, adaugă un alt internaut.

Altă persoană e de părere că tinerii au fost extremiști întotdeauna: „A folosit toate sperietorile de dreapta care există: progresism, ecologie, diplomele fără valoare, femeile care nu mai gătesc și vor joburi și care distrug societatea. Realitatea e că tinerii au fost extremiști întotdeauna, ei sunt motorul schimbării.”

„Multe dintre ideile lui Caramitru, chiar dacă se aplică într-o anumită măsură în anumite părți ale lumii, nu sunt universal valabile. E evident că nu poți să generalizezi pentru toate țările sau situațiile. Contextul din România, spre exemplu, are particularitățile sale și e foarte diferit față de ce se întâmplă în alte locuri, cum ar fi în SUA sau în vestul Europei”, comentează altcineva.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: