Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a treia oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina

Sursa foto: Pexels
Prețurile carburanților auto au crescut din nou marți dimineață, la doar trei zile de la precedenta creștere de preț. Este a treia scumpire consecutivă.

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 8 octombrie, un preț al benzinei standard de 6,99 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,06 lei pe litru.

Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a crescut și prețul benzinei  și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru.

Este a treia scumpire consecutivă a carburanților. Precedenta a avut loc acum trei zile, când Petrom a crescut și prețul benzinei și pe cel al motorinei tot cu patru bani pe litru. Mai devreme, pe 3 octombrie, compania petrolieră a crescut prețul benzinei cu trei bani pe litru și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru.

Scumpirile de la începutul lunii octombrie vin după o lungă perioadă în care au fost operate doar ieftiniri care au făcut ca, de la finalul lunii iulie și până la începutul lunii octombrie, să se fi “recuperat” integral creșterea masivă de prețuri de la 1 iulie, generată de creșterea accizei impuse de Guvern.

Creșterea prețurilor la carburanți este determinată de creșterea cotațiilor la țiței din ultima vreme, care se apropie din nou de nivelul de 80 de dolari pe baril, după ce scăzuseră sub 70 de dolari. Motivul este, de această dată, sitiuația din Orientul Mijlociu, și mai ales temerile că aceasta ar putea escalada, ceea ce ar putea afecta aprovizionarea piețelor.

Astfel, luni după-amiază, prețul petrolului a crescut cu aproape 3,5%, pe măsură ce traderii se așteaptă la  un atac israelian la împotriva Iranului. Asta după ce săptămâna trecută valorile pentru ambele sortimente, Brent, de referință pentru Europa și WTI, banchmarkul pentru America de Nord, au avansat cu peste 9% – cel mai mult într-o singură săptămână de când cartelul OPEC+ a convenit să reducă semnificativ producția de petrol, în octombrie 2022.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: