La alegerile din 9 iunie, România își va vota primarii și europarlamentarii. 542 de candidați se luptă pentru cele 33 de posturi de la Bruxelles.
Funcția vine cu responsabilități, dar și cu venituri pe măsură. Salariul unui europarlamentar se apropie de 8.000 de euro pe lună și este completat de diurne, gratuități și multe beneficii.
Salariul unui eurodeputat este mult mai mare decât al unui ales din Parlamentul național. După ce i se rețin taxele și impozitele, un europarlamentar câștigă peste 7.800 de euro lunar.
Acestei sume i se adaugă aproape 5.000 de euro bani care, cel puțin teoretic, nu intră în buzunarele aleșilor. Trebuie folosiți pentru a-și închiria birouri în țară, pentru a-și cumpăra calculatoare, telefoane sau abonamente la internet. Suma nu trebuie justificată, dar pot fi făcute controale aleatorii. Cei care chiulesc de la ședințele plenare pierd jumătate din acești bani.
La fel ca senatorii și deputații de la București, europarlamentarii sunt plătiți ca să vină la serviciu. Diurna zilnică este de 350 de euro, iar banii pot fi cheltuiți pentru a-și asigura cazarea, masa ori transportul.
Spre deosebire de aleșii din țară, cei de la Bruxelles nu pot fi salvați de colegi în cazul în care nu se prezintă la lucru. Pentru a primi diurna, nu este destul să semneze prezența și să fie în sală, ci trebuie ca aparatul de vot să le înregistreze opțiunile pentru cel puțin jumătate dintre proiectele de pe ordinea de zi.
Pe baza facturilor, Parlamentul European le dă aleșilor banii înapoi pe bilete de avion pentru ședințele de la Bruxelles sau Strasbourg, le sunt decontate bilete de tren și pot primi înapoi și banii pe benzina consumată dacă vin cu mașina.
Și europarlamentarii care se plimbă prin țară pot cere rambursarea unor cheltuieli de deplasare doar că există o sumă maximă anuală, stabilită pentru fiecare țară în parte. Și mai pot cere ca executivul european să le dea înapoi trei sferturi din sumele cheltuite atunci când merg la medic.
Pe lângă aceste beneficii, la sfârșitul mandatului, europarlamentarii au dreptul la indemnizație tranzitorie. Este o sumă pe care o pot primi după ce temină mandatul, până își găsesc alt job. În funcție de numărul de mandate, banii se acordă cel mult doi ani. Mai mult decât atât, dacă un fost eurodeputat se angajează pe un salariu mai mic, Parlamentul European asigură diferența de bani până la valoarea fostului salariu, adică 7.853 de euro.
Dacă salariul din noul job este mai mic de 7.853 de euro, PE plătește diferența până la această sumă. De la 63 de ani, europarlamentarii care au avut mandate întregi pot cere să iasă la pensie și nici în acest caz veniturile de care s-ar bucura nu sunt neglijabile. Acestea se pot cumula cu alte pensii.
Pensia unui europarlamentar este de aproximativ 5.497 de euro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News