Dacă ați avea câțiva bani puși deoparte în ce i-ați investi? V-ați muta la țară dacă ați găsi o casă ieftină!? În unele locuri prețurile sunt mici de tot. Atât de mici că nu trebuie să faci credite sau să te împrumuți la rude. Dacă faci o plimbare prin oraș este posibil să găsești banii pe stradă.
O casă în localitatea Legrad din Nord-Estul Croației, aflată la granița cu Ungaria, costă 13 eurocenți. Discutăm despre o așezare mică, are undeva la 2200 de persoane, potrivit datelor din 2011, iar autoritățile au ajuns în aceasta situație pentru că oamenii încep să plece și casele rămân goale. Și nu doar casele, ci și grădinițele și școlile.
Nu e prima dată când se vând locuințe la prețuri simbolice în localitatea Legrad. În 2018 au fost date cinci locuințe, din care trei au fost deja ocupate, iar familiile care s-au mutat au deja și copii. Aceasta este o tactică pe care o folosesc și alte țări pentru că doar așa pot atrage atenția și speră să rezolve problema demografică. În Italia au fost vândute multe case cu 1 euro.
Deși oamenii par disperați și sunt conștienți că unele locuri ar putea să dispară de pe hartă în câțiva ani, nu oricine poate cumpăra o casă la 13 eurocenți. Sunt câteva condiții de îndeplinit. În primul rând să ai sub 45 de ani, să fii căsătorit sau căsătorită, să nu fi avut probleme cu legea și să nu deții o altă proprietate.
Până să treacă la euro, moneda Croației era Kuna. Casele se vindeau la o kuna, cum am vinde noi cu 1 leu bucata. O kuna însemna 13 eurocenți în momentul conversiei, așa că ăsta a rămas prețul.
Încă nu este clar dacă regulile se aplică doar pentru cetățenii Croației sau poate merge oricine din Uniunea Europeană, dar este de urmărit, în cazul în care vreți să faceți o schimbare și să vă mutați la țară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News