Carnea de urs este considerată o delicatesă și are un preț corespunzător din acest punct de vedere.
România are una dintre cele mai mari populații de urși din Europa, dar carnea de urs ajunge rar pe mesele oamenilor. Asta pentru că este considerată o delicatesă și are un preț pe care mulți nu și-l pot permite.
La un magazin specializat din România, două kilograme de carne de urs costă între 472 și 500 de lei, dar sunt și prețuri mai mici, 235 de lei/kg, dacă doritorii vor să cumpere pulpă de urs, în timp ce cotletul se vinde cu 285 de lei/kg.
În țara noastră sunt puține magazine unde se comercializează carnea de urs, spre deosebire de alte state, cum ar fi Japonia, unde există automate cu acest produs. O porție de 250 de grame costă echivalentul a 66 de dolari (aproximativ 300 lei).
Consumul de carne de urs este cel mai ridicat în nordul Japoniei, unde este vândută în conserve și chiar sub formă de curry instant. Are o aromă pe care unii au asemănat-o cu cea a cărnii de vânat și este adesea servită în tocană.
„Carnea de urs are un gust curat și nu devine tare”, a declarat un purtător de cuvânt al Soba Goro pentru Mainichi.
Carnea de urs este apreciată pentru valorile sale nutriționale.
„Carnea de urs este bogată în proteine (25,6 g), are un conținut scăzut de grăsimi (3,1 g) și nu conține carbohidrați, având o valoare calorică de aproximativ 130 kcal. Este o sursă importantă de vitamine din grupul B și vitamina PP, precum și de minerale esențiale precum magneziu, mangan, seleniu, potasiu, zinc, fier, cupru și fosfor. Datorită acumulării de substanțe nutritive înainte de hibernare, carnea de urs consumată toamna poate fi benefică pentru persoanele cu sistem imunitar slăbit.Carnea de urs este descrisă ca având un gust intens și bogat, similar cu carnea de vită, dar cu o aromă mai puternică. Aceasta poate varia în funcție de dieta ursului.Ca textură, este adesea mai tare și poate necesita gătire lentă pentru a deveni fragedă”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News