Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) sunt unităţile de elită din orice armată NATO, adică și din MApN. Operatorii FOS români au ajuns să fie cunoscuți în NATO drept unii de toată încrederea după ce mai mulți ani au luptat umăr la umăr cu militari americani în Afganistan.
Cât de duri sunt soldați români din Forţele Speciale. Au luptat alături de americani în Afganistan
Conform unor surse militare, deşi bine remunerate, funcţiile de operator FOS nu sunt foarte accesate din cauza programului dur de pregătire prin care trec candidaţii în perioada de instruire. Pregătirea se realizează la Şcoala de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale „Burebista” după un program asemănător instituţiilor similare din Statele Unite sau Israel. De fapt, primele generații FOS ale Armatei Române au avut instructori străini.
Salariile plătite nu sunt de neglijat. Concret, în cazul unui subofiţer FOS, venitul brut cu sporurile aferente este de 5.490 de lei. În plus, în misiunile externe, luptătorii FOS primesc o recompensă materială apreciabilă, proporţională cu riscurile la care se expun într-un teatru de operaţii.
Plata în misiunile externe
Astfel, conform sistemului pus la punct de MApN, pe perioada executării misiunii externe, militarii din FOS încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adaugă o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie.
Militarii mai încasează şi diurna care, în cazul unui subofiţer, este de cel mult 70 de euro pe zi. Drept urmare, militarii FOS primesc un salariu mărit de 2,3 ori, la care se adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro. Conform acestui sistem, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 7.387 de lei, la care se adaugă 2.200 de euro, totalul fiind de peste 3.800 de euro.
Au fost și pierderi
Luptătorii FOS au participat la misiuni în Afganistan începând cu anul 2006 şi au fost printre ultimii militari români care au părăsit acest front. În misiunile lor, au luat cu asalt taberele de talibani în echipe mixte cu militari FOS americani, britanici sau germani. Activitatea acestora fiind apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere. Din păcate , militarii FOS au avut şi pierderi. În Afganistan au căzut la datorie cinci militari de elită, alţi 19 fiind răniţi.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News