Cât i-ar lua lui Putin să cucerească România și care ar putea fi scenariul

Sursă foto: X

Potrivit unui scenariu publicat de Il Messaggero, dacă Rusia ar ataca România, „Poarta Focșani” este cel mai vulnerabil punct, iar lui Putin i-ar lua mai puțin de 24 de ore să cucerească Bucureștiul.

Publicația italiană, citată de Digi 24, a reluat scenariile dintr-un raport CEPA din 2021, coordonat de generalul american Ben Hodges și a enumerat deficiențele care ar putea permite obținerea de către Rusia a unei unei victorii într-un timp foarte scurt: dificultățile în deplasarea trupelor și muniției NATO, influențele rusești în țările vecine și un punct slab pe granița țării.

Scenariile sunt enumerate în raportul CEPA (Center for European Policy Analysis), care menționează că o astfel de acțiune a Kremlinului ar paraliza Europa.

„În situația în care apar situații neprevăzute care prefigurează o gravă criză de securitate, cu posibile implicații asupra independenței și suveranității naționale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate decide dislocarea forțelor NATO pe teritoriul României cu forțe de reacție foarte mari – Very High Readiness. Joint Task Force (VJTF), pentru a dezamorsa criza și a descuraja escaladarea acesteia”, se arată într-o scrisoare a președintelui Klaus Iohannis către Parlamentul României, citată în articol.

Publicația italiană amintește și declarația șefului Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad care spunea recent că „da, populația din România, ca și întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să fie îngrijorată”.

Experții militari văd în „Poarta Focșani”, punctul vulnerabil 

O cale de atac principală pentru Rusia ar putea fi „Poarta Focșani”, considerată cel mai critic punct de pe frontiera României.

„Cea mai îngrijorătoare este o operațiune terestră rusă prin Poarta Focșani. Care este considerată cel mai critic punct pentru apărarea României, dar și cel mai slab element al frontierelor NATO. Este vorba de o parte a teritoriului Bucureștiului cuprinsă între Dunăre și Siret. Potrivit experților militari, armata rusă, poziționată pe coasta de nord-vest a Mării Negre, ar ajunge în București în 24 de ore”, notează Il Messaggero.

Aflată în sudul zonei operaționale de Est a României, „Poarta Focșani” este o fășie de 85 de kilometri care se întinde în patru județe – Vrancea, Galați, Brăila și Buzău.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: