Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a destructurat încă trei reţele de corupţie care ajutau bărbaţii să se sustragă înrolării în armată în schimbul unor plăţi cuprinse între 5.000 şi 12.000 de dolari, a anunţat acest serviciu.
„În schimbul unor sume de bani, ajutau potenţialii recruţi să plece în Uniunea Europeană cu documente false şi să se sustragă astfel mobilizării”, precizează SBU într-un comunicat emis marți.
Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. Pot fi exceptaţi de la încorporare doar aceia care au motive medicale sau familiale întemeiate, precum şi cei care lucrează în domenii civile considerate strategice.
Printre cei reţinuţi în cadrul noii operaţiuni se numără şi un comandant al centrului de recrutare regională din regiunea Liov din vestul Ucrainei. Celor care îi plăteau mita cerută acesta le facilita ieşirea din ţară sub pretextul că ar fi şoferi ai armatei care aduc transporturi umanitare internaţionale.
O altă reţea opera în regiunea sudică Odesa şi le oferea celor care căutau să se sustragă mobilizării certificate medicale false care să le susţină incapacitatea fizică de a activa pe front. Cea de-a treia reţea opera în aceeaşi manieră, în oraşul Dnipro din partea centrală a Ucrainei şi relativ aproape de linia frontului.
Un număr neprecizat de angajaţi ai comisariatelor militare de recrutare au acţionat în cadrul acestor reţele de corupţie.
SBU a destructurat mai multe rețele de corupție din sistemul de recrutare
În perioada de început a invaziei ruse, armata ucraineană a beneficiat de un aflux de voluntari dornici să lupte, dar pierderile de pe front au forţat autorităţile să recurgă tot mai mult la mobilizări.
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a demis în august pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară, într-un efort de a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani.
De atunci, serviciile secrete ucrainene au destructurat numeroase reţele de corupţie din sistemul de recrutare în armată.
Parlamentul de la Kiev dezbate de mai multe luni noi forme de recrutare menite să diminueze corupţia din acest sistem şi să le permită demobilizarea celor care luptă pe front încă de când a început războiul cu Rusia în februarie anul trecut.
La sfârşitul lunii octombrie, soţiile şi alţi membri de familie ai soldaţilor ucraineni trimişi pe front în războiul cu Rusia au participat la manifestaţii la Kiev, Odesa şi în alte oraşe ale Ucrainei pentru a cere demobilizarea lor după 18 luni de serviciu în armată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News