Cazul gravidei de la Urziceni: Secția de Ginecologie a spitalului, doar pe hârtie

Spitalul Municipal Urziceni
Sursa foto: Facebook/smurziceni

DSP Ialomița a găsit nereguli grave la Spitalui din Urziceni, unde la începutul săptămânii o femeie a născut pe trotuar, asistată de echipajul medical al unei ambulanțe. Secții precum cea de ginecologie ori pediatrie există doar pe hârtie, a precizat DIGI24.

Parafa medicului de gardă a fost folosită fără știința acestuia, camerele de supraveghere din incinta unității sanitare au surprins întreaga discuție cu femeia însărcinată, iar asistenta a încercat, conform documentului, să o oprească în spital, arată raportul DSP.

DSP Ialomiţa a constatat o lipsă acută de personal, dar şi nerespectarea mai multor prevederi legale.

Potrivit raportului, Secţia Obstretică-Ginecologie este, de fapt, nefuncţională, pacienta nu a fost consultată de către medicul de gardă, care este chirurg, dar asistenta a încercat să o împiedice să iasă din spital, până la sosirea ambulanţei. Managerul unităţii medicale, medicul şi asistenta care erau de gardă au fost sancţionaţi.

DSP Ialomiţa a anunţat, în raportul întocmit după realizarea controlului de la Spitalului Urziceni, că la data verificării, pe secţia de Obstetrică – Ginecologie, erau patru saloane, patru paturi, niciun pacient, un medic, două asistente.

„În concluzie, secţia de Obstetrică – Ginecologie este nefuncţională la data controlului. Spitalul Municipal Urziceni are în structura sa 20 de paturi OG, cinci paturi de neonatologie (care au fost transformate în paturi COVID-19), fără a avea linie de gardă pe vreuna de specialităţile enunţate mai sus”, se arată în raportul DSP.

Sursa citată a menţionat că din documentele puse la dispoziţie de unitatea sanitară reiese faptul că, în data de 31 iulie, în jurul orei 5.21 pacienta B. R., în vârstă de 24 de ani, domiciliată în localitatea Bărbuleşti, s-a prezentat la CPU, a fost înregistrată în registrul de consultaţii, fără a fi consultată de medicul de gardă (medic cu specialitate de chirurgie generală).

„Menţionăm că, pacienta prezenta dizabilităţi, fiind surdo-mută, motiv pentru care era însoţită de către soţ şi soacră. În Registrul de consultaţii nu apar completate toate rublicile, nefiind menţionată ora de prezentare  a pacientei. De asemenea, în Registrul de consultaţii pacienta figurează ca şi diagnosticată cu «sarcina la termen», existând şi parafa medicului de gardă (nu s-a putut identifica motivul lăsării acesteia). Din Nota de relaţie a acestuia reiese faptul că nu a fost anunţat de către asistentă, nu a văzut pacienta, dar parafa se afla la dispoziţia cadrelor medii sanitare”, mai precizează raportul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: