Protest la Hidroelectrica

hidroelectrica
Sursă foto: Facebook / Hidroelectrica

Membri ai Sindicatului Naţional Hidroenergetica pichetează miercuri, între orele 13:00 şi 15:00, sediul Hidroelectrica, motivul fiind lipsa de acţiune a conducerii companiei în aplicarea Acordului Cadru cu SSH Hidroserv SA pentru prestarea lucrărilor de mentenanţă.

Negocierile pentru Acordul Cadru au fost încheiate şi însuşite de cele două părţi prin semnarea procesului verbal de negociere, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, refuzul noului Directorat al Hidroelectrica SA de a finaliza şi pune în aplicare acest Acord are consecinţe negative majore pe două planuri. Pe de o parte, sunt puse în pericol locurile de muncă şi asigurarea salariilor celor aproape 1.200 de salariaţi ai SSH Hidroserv.

„Precizăm că SSH Hidroserv este companie de stat la care Hidroelectica SA este acţionar unic. Aceasta a luat fiinţă, în mod artificial, prin separarea şi externalizarea de către Hidroelectrica a serviciilor de mentenanţă pentru instalaţiile hidroenergetice. Această companie nu are pe piaţă alţi potenţiali „clienţi” pentru activitatea pe care o desfăşoară şi din acest motiv, atitudinea noului Directorat al Hidroelectrica este de neînţeles”, se menţionează în comunicat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL