CCR a decis că alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie

Sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei la Curtea Constituțională pe legea pentru devansarea alegerilor prezidențiale în spetembrie a fost respinsă miercuri, astfel că scrutinul poate fi organizat în toamnă.

Semnatarii seizării spuneau că legea pentru devansarea cu până la 3 luni a termenului alegerilor prezidențiale, inițiată de UDMR și votată pe repede-înainte de PSD și PNL, este nejustificată și nefundamentată și aduce atingere unor drepturi constituționale fundamentale, precum dreptul de vot și dreptul de a fi ales, precum și principiului egalității în drepturi, spune cele două formațiuni de opoziție.

Concret, Opoziția afirma că modificarea termenelor cu puțin timp înainte de desfășurarea propriu-zisă a procesului electoral afectează execitarea drepturilor electorale ale candidaților, cetățenilor și opoziției.

De asemenea, liderii celor două partide spun că legea afectează egalitatea de șanse, favorizând partidele la putere sau candidații cu resurse mai mari, în detrimentul candidaților sau al partidelor neaflate la putere, care și-au făcut strategiile electorale bazându-se pe legislația în vigoare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: