Ce a discutat liderul PNL cu vice-ministrul Apărării din Japonia

Sursă foto: Facebook

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a primit, miercuri, o delegaţie japoneză condusă de Kimi Onoda, vice-ministru al Apărării, aceasta fiind prima vizită a unui oficial nipon din Ministerul Apărării. Discuţiile au vizat consolidarea parteneriatului strategic, accelerarea cooperării în domeniul IT, cât şi proiectul podului de la Brăila şi cel al liniei de metrou care va lega Aeroportul Henri Coandă de Bucureşti. 

 

„Am primit cu mare plăcere vizita delegaţiei oficiale japoneze condusă de doamna Kimi Onoda, vice-ministru al Apărării. Momentul are o importanţă deosebită pentru istoricul relaţiilor dintre ţările noastre, fiind prima vizită în România a unui oficial nipon din Ministerul Apărării. Această cooperare a devenit şi mai strânsă după semnarea de către preşedintele Klaus Iohannis a Parteneriatului Strategic cu Japonia, în luna martie a acestui an. Este de aşteptat ca relaţiile bilaterale să se intensifice atât în domeniul securităţii şi al apărării, dar şi în planurile economic, cultural, ştiinţific şi tehnologic”, a scris Nicolae Ciucă, miercuri pe Facebook. 

 

Liderul PNL a adăugat că vice-ministrul Apărării nipon i-a transmis că resursa umană a României în domeniul IT este impresionantă şi că se aşteaptă la o dezvoltare accelerată a cooperării în acest domeniu. 

  

„Vice-ministrul Onoda mi-a spus că resursa umană a României în domeniul IT este impresionantă şi că se aşteaptă la o dezvoltare accelerată a cooperării în acest domeniu. Pe plan diplomatic, oficialul a apreciat eforturile României în sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii nejustificate din partea Rusiei. Aceste noi provocări internaţionale ne obligă să analizăm şi să anticipăm ameninţări viitoare, pentru a oferi un răspuns cât mai eficient”, a mai precizat Ciucă. 

  

Preşedintele liberalilor a mai spus că discuţiile au vizat şi consolidarea parteneriatului strategic, cât şi proiectul podului de la Brăila, cel al liniei de metrou care va lega Aeroportul Henri Coandă de Capitală. 

  

„În încheiere, ne-am manifestat încrederea reciprocă în faptul că relaţiile dintre ţările noastre vor continua să se dezvolte în cadrul Parteneriatului Strategic. Podul de la Brăila, proiectul liniei de metrou care va lega aeroportul Henri Coandă de Bucureşti, colaborarea din industria laserului derulată la institutul de la Măgurele ori deschiderea unui Institut Cultural Român la Tokyo sunt doar începutul unei relaţii fructuoase, pe termen lung”, a conchis Nicolae Ciucă. 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL