Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis, după meciul cu Lucia Bronzetti, cu scorul: 1-6.1-6, în primul tur de la Transylvania Open. Șapte meciuri a reușit să joace după ce și-a redus suspendarea pentru dopaj, dintre care a câștigat unul singur. Accidentările au determinat-o să pună punct, marți, 4 februarie 2025, unei cariere impresionante în sportul alb.
Gigi Becali a intrat, ieri, la Fanatik Show, emisiunea de pe YouTube prezentată de Horia Ivanovici, și a spus că a aflat câți bani are Simona Halep acum. El a mai spus că nu a fost surprins deloc de decizia ei de a se retrage din tenis.
„Nu m-a surprins că s-a retras, pentru că ea e fată deșteaptă și știe până unde merge. Are 30.000.0000 de euro acum. Eu așa știu, am aflat de la machidonii mei. A făcut bani, pentru că a băgat în afaceri. Ba un hotel pe la Poiană, ba la mare, ba pe ‘colo, că taică-su e băiat deștept. Ce-i mai trebuie tenis? A atins maximul, a fost cea mai bună din lume, la revedere”, a spus Gigi Becali, pentru sursa menționată.
Astfel, românca în vârstă de 33 de ani are venituri colosale din cele 24 de titluri WTA câștigate, dar și după cele 2 turnee de Grand Slam pe care și le-a trecut în palmares. Însă nu în ultimul rând, din afacerile sale imobiliare.
Tatăl ei, Stere Halep, a spus că se aștepta ca Simona să ia decizia retragerii și că urmează să vadă ce va face aceasta în continuare. Constănţeanca ocupă acum locul 870 în ultimul clasament WTA.
„Preconizam că aşa va fi. Dacă tot am preconizat că poate se revenea din nou la clasamentul la care era Simona… am tot aşteptat şi aşteptat şi dacă tot nu s-a rezolvat nimic, nu au luat nimic în consideraţie, am hotărât să facă şi pasul ăsta. Nu putea să facă calificări în turnee de 250 de puncte.
(A fost o decizie greu de luat?) Nu, noi am tot aşteptat. Pentru că dacă i se dădea clasamentul înapoi atunci aştepta să facă o muncă mai intensă. Simona voia, dar dacă nu s-a putut… să facem turnee de astea, la Simona nu se poate pentru că deja e prea sus ca să facă din nou acelaşi lucru.
(V-a spus ce are de gând să facă în continuare?) Nu, asta rămâne de văzut. Dumnezeu ştie ce trebuie să facem în continuare.
(Ce a contat mai mult, fizicul sau psihicul?) Amândouă deodată. Dacă nu le ai pe amândouă nu poţi să ajungi în culmile performanţei„, a declarat Stere Halep, potrivit as.ro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News