Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2022 și 2023 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță. Beneficiile obținute în 2023 în urma negocierilor (4.980 euro) sunt, în medie, cu 16% mai mari decât în 2021 și cu 97% mai mari decât în 2019.
Bărbați/Femei: Majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2022-2023 sunt bărbați. În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în ușoară creștere față de perioada 2020-2021 (de la 55,7% bărbați, la 58% bărbați).
Vârsta: Cei mai mulți consumatori care apelează la conciliere au între 41 și 50 de ani. Față de anii precedenți a scăzut ponderea consumatorilor din categoria 31-40 de ani și a crescut cea a consumatorilor care depășesc 51 de ani.
Repartizare geografică: Cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din București (18,7%), Argeș (8,5%) și Ilfov (5,6%). Capitala înregistrează o scădere constantă în ultimii șase ani în privința ponderii din totalul cererilor (de la aproximativ 28% în 2018-2019, la sub 19% în ultimii doi ani). Primele 10 județe însumează peste 60% din cereri, iar jumătate dintre ele înregistrează creșteri în numărul de cereri de negociere trimise de consumatori către CSALB. Buzău, Dâmbovița și Constanța sunt pentru prima dată în top 10. Cea mai importantă creștere o înregistrează județul Argeș, iar cele mai puține cereri (12) au venit din Harghita.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News