Comisia Europeană și-a redus estimarea exporturilor europene de grâu moale pentru anul de comercializare 2023/24, la 31 Mt, față de 32 Mt estimate cu o lună mai devreme.
Încetinite de concurența din partea Mării Negre și în special din partea Rusiei, exporturile europene de grâu moale sunt în prezent lente, ceea ce a determinat CE, in urmă cu câteva zile, să reducă estimările pentru transporturile de cereale pentru campania 2023/24 și să o crească pe cea a stocurilor finale.
De la începutul campaniei la în primele zile ale lunii iulie, țările UE au exportat 9,6 Mt de grâu moale: o scădere de 23,5% față de primele luni ale campaniei 2022/23 și 16% față de 2021/22.
Această lipsă de dinamism poate fi explicată prin concurența puternică din partea exporturilor rusești și ucrainene, subliniază într-o notă din 31 octombrie, agritel.com, și cu atât mai mult cu cât s-au reluat încărcările în porturile de la Odesa.
Potrivit firmei UkrAgroConsult, Rusia ar putea exporta 50 Mt de grâu moale în acest sezon, comparativ cu o medie de 36,5 Mt în cele cinci sezoane premergătoare războiului.
Comisia Europeana estimează ca producția europeană de grâu moale disponibilă pentru campanie este de 125,5 Mt: o creștere de 200.000 t față de previziunile de luna trecută.
Acest lucru contribuie și la cresterea stocului care ar fi disponibil la sfârșitul campaniei: 19,1 Mt.
Nu departe de cele 19,3 Mt ale stocului de la sfârșitul campaniei 2022/2023 și cu mult peste cele 9,6 Mt și 8,9 Mt. din 2019/20 și 2020/21.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News