Pensia unui român care a lucrat toată viața pe salariul minim pe economie. Explicațiile ministrului Muncii

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Simona Bucura Oprescu a explicat ce pensie va avea un român, cu un stagiu de cotizare de 35 de ani, care a fost remunerat însă doar cu salariul minim pe economie.

Legea se schimbă în ceea ce privește acordarea pensiilor. Noile norme vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2024.

Tot din luna septembrie, guvernanții promit că românii vor primi pensii semnificativ mai mari, după recalculare, fiind eliminate toate inechitățile din sistem.

Până atunci însă, pensionarii se simt ca la o loterie, mai ales după anunțul Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, potrivit căruia vor exista creșteri între 1 și 100%.

„Vor fi români care vor avea, poate, o creștere de 1%, vor fi români care vor avea, poate, o creștere de 80%. Depinde de cele trei elemente esențiale pe baza cărora se calculează numărul de puncte: punctele contributive, punctele necontributive şi punctele de stabilitate.

Fiecare român va avea un punctaj, care se va înmulţi cu valoarea punctului de referinţă, care va fi 81 de lei, şi datorită acestui punctaj va avea pensia recalculată. Pe recalculare, este foarte important să explicăm cele două elemente pe care le avem, respectiv de contributivitate şi de stabilitate. Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi.

Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţile între doamne şi domni, şi nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: