Ce propunere legislativă drastică lansează un deputat român

Unul din deputații din Parlamentul României a depus astăzi la Senat o propunere legislativă care urmărește  interzicerea folosirii animalelor sălbatice la circuri.

Remus Cernea, recunoscut drept unul din deputații care militează pentru protecția animalelor, a depus luni o propunere de modificare legistivă care să conducă la interzicerea  folosirii animalelor sălbatice la circuri.

”Nu trebuie să chinuim animalele pentru propria noastră distracţie. Animalele sălbatice, care sunt puse să execute tot felul de giumbuşlucuri la circ, sunt torturate, chinuite, au o existenţă absolut mizerabilă doar pentru acest clamat scop de a-i distra pe oameni. Aşa ceva este profund imoral, iar acest lucru a fost înţeles de tot mai multe state care au interzis. În Uniunea Europeană, 14 state au deja legi care restricţionează sau interzic utilizarea animalelor sălbatice la circuri, iar 31 de state ale Statelor Unite ale Americii au interzis deja utilizarea animalelor la circuri”, a declarat luni, Remus Cernea, la Palatul Parlamentului.

Remus Cernea își pune toată speranța că această propunere legislativă va avea și suportul colegilor săi din legislativ și astfel Plenul Parlamentului să adopte măsura de interzicere a folosirii animalelor sălbatice la circuri.

”Sper ca Parlamentul să adopte acest proiect de lege care are legătură cu moralitatea publică şi cu modul în care ne raportăm la animale şi la oameni. Circul nu este un mod de a-i educa pe copii. Copiii înţeleg că animalele nu sunt fericite la circ”, a explicat, luni, deputatul independent.

În comunicatul menţionat, remis agerpres.ro, deputatul Remus Cernea a  menționat că propunerea sa aduce modificări Legii pentru Protecţia Animalelor, iar, dacă va fi adoptată, această lege va intra în vigoare la 12 luni după publicarea în Monitorul Oficial. 


Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: