Președintele PNL, Klaus Iohannis a declarat luni, referitor la declarațiile făcute de fostul ministru al economiei, Codruț Sereș, că „sunt dezinformări”.
Citește și Noi detalii din culisele relației Iohannis-Voiculescu
„Nu au existat niciodată astfel de negocieri fiindcă pur şi simplu nu m-a interesat acel partid, indiferent cum s-o fi numit el pe parcurs. Sunt simple dezinformări”, a spus Iohannis referitor la declarațiile făcute de Sereș potrivit cărora Iohannis ar fi avut discuții la nivel politic cu Dan Voiculescu, în perioada anilor 2005-2006.
„Nu m-a interesat nici persoana Voiculescu, nici partidul Voiculescu sau cum s-o fi numit el pe parcurs în diferite etape. Nu am negociat niciodată ceva”, a mai transmis prezidentiabilul ACL, Klaus Iohannis,
„Dan Voiculescu nu avea deloc încredere în Iohannis. Pentru că mai avusese diverse discuții la nivel politic cu acesta, cu doi-trei ani înainte. Undeva prin 2005-2006 lui Dan Voiculescu îi fusese prezentat Klaus Iohannis de către președintele Bursei de Mărfuri de la Sibiu, care în 2004 era președintele partidului nostru din Sibiu”, a declarat Codruț Sereș pentru evz.
Citește și Problema lui Iohannis privind vizita la Grivco se întețește
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News