Fostul premier și ministru al Apărării, Nicolae Ciucă, a comentat la TVR Info situaţia conflictelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu. Ciucă a subliniat că, după peste 600 de zile de război, apare şi oboseala.
„În Ucraina nu există o schimbare de situaţie. Fiecare dintre părţi îşi continuă acţiunile şi cred că mai mult ca oricând, în acest moment este nevoie de acea solidaritate şi chiar în această dimineaţă am participat la o conferinţă pe tema sprijinului pentru Ucraina şi întărirea capacităţii de rezilienţă ucraineană. este clar că după peste 600 de zile de război să avem în vedere că efortul trebuie în continuare susţinut şi că Ucraina are nevoie de acest sprijin. De asemenea, din punct de vedere moral, după peste 600 de zile de război, apare oboseala războiului. Este o chestiune care trebuie avută în vadere şi la apariţia unui alt focar, din punct de vedere moral poate să producă efecte inclusiv pe frontul din Ucraina”, a declarat Nicolae Ciucă joi seară, la TVR Info, potrivit News.ro.
Întrebat dacă România va avea partea leului la reconstrucţia Ucrainei, Nicolae Ciucă a explicat că ţara noastră va avea un rol în această reconstrucţie.
„Nu trebuie să discutăm despre partea leului, ci trebuie să ne identificăm clar rolul în această proiecţie a reconstrucţiei Ucrainei pentru că din punct de vdere geografic, infrastructural (…) are cea mai bună dispunere, are cel mai mare port la Marea neagră, are calea fluvială şi dispune de porturile terminale pe ruta fluvială care reprezintă cel mai ieftin transport, iar eforturile celor care se implic capătă o mare eficienţă”, a adăugat Ciucă.
Totodată, Nicolae Ciucă este de părere că cei care au declanşat atacurile teroriste din Orientul Mijlociu trebuie să plătească, subliniind că civilii trebuie protejaţi, pentru că nu au nicio vină în tot acest conflict.
„Situaţia este deosebit de complicată şi trebuie să vedem întreaga poză în ansamblu, pentru că nu doar România, ci Europa întreagă vine după o succesiune şi suprapunere de crize legate de pandemie, criza energetică, ulterior a culminat cu invazia Rusiei în Ucraina. Toate efectele economice… ştim foarte bine că încă economia ţării şi cea globală este în inflaţie, deşi vedem un trend descrescător al inflaţiei, iată că ceea ce nu era absolut necesar, această acţiune a grupării Hamas împotriva cetăţenilor irsaeieni, un atac terorist care a fost condamnat de autorităţile române, de la preşedintele ţării, la nivelul Guvernului, la Parlament şi desigur susţinerea dreptului statului Israel de a se apăra şi acea atitudine absolut umană prin care indiferent de măsurile care se iau să fie protejată populaţia civilă. Civilii nu au nicio vină în acest context şi trebuie găsite acele măsuri prin care să fie protejaţi”, a spus Nicolae Ciucă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News