Cea mai mare păcăleală a lui Nicușor Dan: În 2024, bucureștenii se spală cu apă încălzită la ibric

Nicusor Dan
Sursa foto: Nicusor Dan

Sistemul de termoficare al Capitalei s-a confruntat săptămâna aceasta, cu cea mai gravă avarie din ultimii doi ani. 40% dintre blocurile din Capitală au rămas fără apă caldă, ca urmare a opririi a două dintre cele patru CET-uri din București.

Aceste avarii majore se adaugă unor serii de probleme de funcționare repetate ale rețelei de termoficare și a nerespectării termenelor asumate de Termoenergetica și Primarul General Nicușor Dan. Mai bine de 1.000 de blocuri s-au confruntat pe parcursul acestei luni cu lipsa apei calde.

Termoficarea în București rămâne la statut de promisiune electorală

În campania electorală din 2020, Nicușor Dan promitea că va rezolva rapid problema termoficării. La patru ani de la acel moment, montarea de calorifere electrice, aeroterme sau încălzirea apei la ibric sunt încă practici obișnuite în București.

Oamenii se confruntă, așadar, în continuare cu condiții dificile și cheltuieli mari, în timp ce edilul, face din nou promisiuni și avansează alte termene.

Problema termoficării în București rămâne una dintre principalele nemulțumiri ale locuitorilor capitalei, deși ar fi trebuit să fie deja remediată. La preluarea mandatului, Nicușor Dan a beneficiat de un proiect lăsat la cheie de fostul Primar PSD, Gabriela Firea, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu tot cu finanțarea europeană: 280 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru reabilitarea a 200 de km de conducte. Acesta nu a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările, deși ținta anunțată era de 50 de km pe an, iar prin noul termen anunțat, de 4 ani, fix durata unui nou mandat, actualul edil al Capitalei arată că-și propune un ritm de lucru la fel de lent.

Nicușor Dan fuge de răspundere

Înlocuirea conductelor nu reprezintă însă singura componentă care trebuie rezolvată pentru ca bucureștenii să beneficieze de apă și căldură. Este nevoie și de modernizarea centralelor, iar soluția este o singură companie care să răspundă și de producție și de distribuție.

Cel care blochează acest proiect indispensabil pentru calitatea vieții bucureștenilor este Nicușor Dan, care refuză, de doi ani, să preia de la Ministerul Energiei compania ELCEN, producătorul apei calde. Este, de altfel, aceeași atitudine pe care a afișat-o și-n cazul includerii metroului într-un sistem de transport public integrat, care ar putea îmbunătăți situația traficului și a calității aerului din București. Și, evident, modalitatea prin care edilul își păstrează ca as în mânecă posibilitatea de a arunca pisica în ograda altuia.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: