Ceața mentală și bulversarea emoțională l-au făcut pe Neamțu să-l atace pe Simion. Cum „îl spală” acum pe liderul AUR

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ceața mentală și bulversarea emoțională l-au făcut pe intelectualul Mihail Neamțu să îl atace pe președintele AUR, George Simion, în pandemia de coronavirus. O spune chiar intelectualul, într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde scrie și că „liderul AUR a avut eleganța să uite și să ierte” enunțurile lui „lovite de nulitate”.

„În 6 decembrie 2020, eram pe un pat de spital din orașul Timișoara, fiind într-o stare de izolare totală, dar și supus unui tratament medicamentos foarte agresiv împotriva infectării cu virusul Covid-19. Așa era protocolul lui Arafat… După cum vă puteți imagina, chiar n-aveam o stare bună. Ceața mentală, bulversarea emoțională, plămânii afectați și un ficat supraîncărcat de antibiotice m-au făcut să spun lucruri pe care astăzi le regret.
Da, confirm faptul c-am făcut niște declarații violente la adresa lui George Simion, pe care liderul AUR a avut eleganța să le uite și să le ierte. Socot, așadar, enunțurile mele lovite de nulitate.
Iată de ce voi vota lista care-l include pe Cristian Terhes, Claudiu Târziu, Maria Georgiana Teodorescu și atâția alți oameni valoroși.” a scris pe Facebook Neamțu.

Amintim că George Simion a decis să adune toți simpatizanții legionarilor în AUR și îl propune pe Mihail Neamțu pentru Parlamentul European. Numeroasele scandaluri în care a fost implicat Mihail Neamțu reprezintă o mare vulnerabilitate pentru AUR. Neamțu încearcă de peste un deceniu să obțină o funcție politică, însă nu a avut niciodată succes la alegeri.

Simpatia pentru fasciștii români

Mihail Neamțu și-a început cariera politică cu alianța Partidul Noua Republică, pe care l-a fondat în 2012. Tot în acel an, a fost implicat într-un scandal grav, promovând scriitori legionari, așa cum arătat PS News într-o analiză care poate fi citită integral aici.

În 2012, Mihail Neamțu citea poeziile lui Radu Gyr, un fost nazifascist care promova Mișcarea Legionară și violența împotriva evreilor. Neamțu a fost acuzat de incitare la extremism și „ignorare deliberată a antisemitismului promovat de legionari”.

Tot în acel an, Mihail Neamțu recunoștea că a fost prins de „suflu romantic” al Mișcării Legionare din România.

„Ei mi-au vorbit cu mult patos despre moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, ucis sub dictatura carlistă, şi sigur că ignorant fiind cu privire la alte aspecte care ţin de istoria mişcării legionare am fost cumva prins de acest suflu romantic”, preciza Neamțu.

Mihail Neamțu se va potrivi în AUR, partid care în ultimii 4 a omagiat mai mulți nazifasciști români. Cătălin Georgescu, președinte de onoare în AUR, a declarat că Zelea Codreanu și Ion Antonescu au făcut „și fapte bune”. Sorin Lavric, senator AUR, a adus un omagiu lui Tache Rodaș, legionar și simpatizant al ideilor fasciste.

Mihail Neamțu: „George Simion e o nulitate”

Mihail Neamțu a bătut palma cu George Simion, deși în trecut l-a criticat pe liderul AUR.

„Cine reprezintă AUR-ul ?!  Simion, încă o dată, e o nulitate, ați înțeles, domnule?! Simion George este o nulitate, nu știe nimic! Nimic, despre nimic”, spunea Mihail Neamțu.

Acesta s-a împrietenit cu George Simion și au devenit colegi. Candidatura lui Neamțu este doar o altă tentativă de a obține o funcție plătită din banii cetățenilor.

Traseismul, pasiunea lui Mihail Neamțu

Noul candidat AUR este pasionat de traiseism, frecventând 4 partide în ultimul deceniu. În 2012, a devenit unul dintre cei care l-au apărat pe Traian Băsescu. Acesta a candidat pe listele Alianța Dreapta Unită (ARD) pentru un mandat de deputat în Arad. Mihail Neamțu s-a clasat pe locul 2, într-o perioadă în care puterea politică a lui Traian Băsescu era la final.

În 2017, Neamțu s-a înscris în PNL, unde nu a avut succes și nu a primit nicio funcție importantă. În PNL a reușit doar să intre în conflict cu alți liberali, promovând ideologiile sale religioase și familia tradițională. Neamțu construia imaginea unui PNL arhaic, religios, tradițional.

În 2019 a părăsit PNL și s-a înscris în PMP. Nici aici nu a avut succes politic, iar în 2020 a pierdut alegerile pentru Primăria Sector 3. În 2024, Mihail Neamțu e recrutat de George Simion.

Familia tradițională și aberațiile religioase

Mihail Neamțu este un mare susținător al Coaliției pentru Familie. În 2018, acesta a susținut referendumul organizat de Liviu Dragnea pentru „familia tradițională”. Neamțu își dorește ca în Constituție să fie definită familia dintre bărbat și femeie.

Noul candidat AUR s-a evidențiat cu mai multe declarații controversate despre religie. Acesta are o obsesie pentru doctrina religioasă și vrea să o impună în societatea românească.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: