Președintele ucrainean Volodimir Zelenski întâmpină o problemă cu planul său de victorie bazat pe invitația Ucrainei de a adera la NATO, întrucât unii dintre membrii-cheie ai Alianței nu sunt încântați de acest lucru, arată POLITICO.
Germania și SUA se numără printre marile puteri care încetinesc planul lui Zelenski pentru o invitație imediată de a adera la NATO, au declarat patru oficiali și diplomați americani și din cadrul NATO sub protecția anonimatului.
În planul său de victorie, Zelesnki a cerut o invitație imediată, dar a recunoscut că aderarea efectivă la Alianță va fi posibilă numai după încheierea războiului cu Rusia.
El a insistat săptămâna aceasta că este „fundamental” pentru Ucraina „să primească o invitație în timpul războiului”. Dar principalii membri ai Alianței sunt îngrijorați să nu fie atrași într-un război cu Rusia.
SUA și Germania
Într-un interviu acordat POLITICO, ambasadoarea americană demisionară la NATO, Julianne Smith, a subliniat poziția americană. „Alianța nu a ajuns, până în prezent, în punctul în care este pregătită să ofere statutul de membru sau o invitație Ucrainei”, a spus ea.
În ce privește Germania, un furnizor militar major pentru Ucraina, Zelenski a recunoscut că Olaf Scholz nu îl va sprijini în ceea ce privește invitația rapidă de aderare la NATO.
„Am o relație foarte bună cu Scholz. Sunt recunoscător că Scholz ajută. Germania este a doua în ceea ce privește sprijinul. Dar faptul că partea germană este sceptică cu privire la aderarea noastră la NATO este un fapt. Cu toții va trebui să lucrăm mult cu partea germană. Dar, totuși, Statele Unite vor avea o influență asupra acesteia”, a declarat președintele ucrainean, la începutul acestei săptămâni.
Germania și Statele Unite nu sunt singurele blocaje.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News