Cele zece persoane reţinute în dosarul privind lipsirea de libertate a unor vârstnici, arestate preventiv

justitie dreptate instanta
foto: Facebook

Cele zece persoane care fuseseră reţinute în urma percheziţiilor făcute de poliţişti în dosarul vârstnicilor din Bucureşti sechestraţi şi înşelaţi au fost arestate preventiv.

Potrivit Poliţiei Capitalei, faţă de cele 10 persoane a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune. Mai mulţi vârstnici, cu dizabilităţi fizice sau psihice, fără moştenitori, au fost găsiţi într-un imobil, în condiţii improprii. Mai multe persoane sunt suspectate că i-ar fi ţinut sub supraveghere permanentă, încă din 2017, i-au ameninţat şi lovit pentru a le prelua bunurile.

Principalul suspect are 46 de ani şi se căsătorise cu o femeie de 73 de ani. Două dintre cele şase case preluate de la victime au fost deja vândute.

În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, au fost ridicate mai multe bunuri, precum telefoane, un laptop, medii de stocare, înscrisuri (privind atât situaţia juridică a mai multor proprietăţi care au aparţinut persoanelor vătămate, cât şi situaţia medicală a acestora), 182.200 de euro, 1.8 kilograme de bijuterii din aur si 800 de grame de bijuterii din argint, în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, cele 10 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor (3 bărbaţi şi 7 femei) au fost reţinute, pentru 24 de ore.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: