Cenzura presei din Ucraina va avea şi o lege. Un consiliu decis de preşedinte va avea puteri depline

O lege controversată a presei urmează să intre în vigoare după aprobarea de către parlamentul Ucrainei marţi, transmite dpa.

Jurnaliştii ucraineni au criticat prerogativele extinse pe care legea le acordă Consiliului Naţional pentru Televiziune şi Radiodifuziune, format din opt membri.

Consiliul va putea nu doar să aplice amenzi, dar şi să blocheze mass-media online timp de 30 de zile fără o decizie judecătorească în cazul unor încălcări repetate a regulilor. Interdicţiile permanente şi retragerea licenţelor vor continuă să fie posibile doar recurgând la instanţă. Cu toate acestea, justiţia din Ucraina nu este considerată independentă.

Membrii Consiliului sunt numiţi, în părţi egale, de preşedinte şi parlament, scrie agerpres.ro.

Odată cu adoptarea legii mass-media se pune în aplicare clauza privind armonizarea legislaţiei naţionale din sectorul audiovizual cu legislaţia europeană„, a anunţat marţi Consiliul.

Această armonizare a fost una din cele şapte solicitări adresate Ucrainei după ce i s-a acordat statutul de ţară candidată la aderarea la UE.

Unul din motivele invocate pentru noua lege, care reglementează televiziunile, posturile de radio, presa scrisă şi cea online, a fost adaptarea acesteia la noile posibilităţi tehnice ale erei internetului.

Înaintea invaziei ruse, preşedintele Volodimir Zelenski a închis posturi de televiziune considerate pro-ruse şi a blocat site-urile de ştiri ocolind procedurile legale. După începerea războiului a fost limitată distribuţia canalelor de ştiri controlate de opozantul preşedintelui Zelenski, fostul şef de stat Petro Poroşenko.

Ucraina ocupă locul 106 din 180 în clasamentul ţărilor, care evaluează gradul de libertate al presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontieră.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL