China „va încerca să influențeze alegerile din SUA”. Blinken: „Avem dovezi”

Sursă fotografie: X

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în ciuda angajamentului anterior al liderului Xi Jinping de a nu face acest lucru, relatează CNN.

Blinken a făcut aceste comentarii într-un interviu acordat CNN vineri, la finalul unei călătorii de trei zile în China, unde diplomatul american de top a petrecut ore întregi întâlnindu-se cu oficiali chinezi de rang înalt, inclusiv cu Xi, în timp ce cele două ţări traversează o serie de probleme controversate, de la controlul SUA privind tehnologia până la sprijinul Beijingului pentru Moscova.

Blinken a declarat că a repetat un mesaj pe care preşedintele Joe Biden l-a transmis lui Xi în timpul summitului lor de la San Francisco, în noiembrie, anul trecut, de a nu interveni în alegerile prezidenţiale din SUA din 2024. Atunci, Xi a promis că China nu va face acest lucru, potrivit CNN.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL