Chișinăul ia în calcul REDUCEREA numărului de diplomați ruși în R. Moldova

Sursă foto: Facebook / Igor Grosu

Autorităţile de la Chişinău iau în calcul reducerea numărului de diplomaţi ruşi din R. Moldova.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu, se fac evaluări în acest sens la nivelul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar la final se vor discuta propuneri concrete, transmit IPN şi Deschide.md.

Şeful legislativului de la Chişinău a justificat acest demers prin „războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”.

„Federaţia Rusă nu a ştiut niciodată să respecte ţările vecine sau fostele republici sovietice. Ele au fost tot timpul tratate ca un apendice, ca teritoriul lor. Explicaţia este simplă – se comportă ca un imperiu cu apucături vechi, toxice. Îşi extind hotarele, nu respectă legile internaţionale, ceea ce vedem că se întâmplă în Ucraina”, a afirmat Grosu.

 

„Noi, în general, evaluăm toată paleta de fenomene care se întâmplă. Nimeni nu-şi face iluzii. Federaţia Rusă, prin intermediul unor grupări criminale organizate cu reprezentare în cadrul opoziţiei, întreprinde acţiuni de ordin hibrid pentru destabilizarea situaţiei politice din R. Moldova. Şi noi nu putem fi imuni la asemenea evenimente”, a argumentat preşedintele parlamentului moldovean.

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat joi pe şeful misiunii diplomatice al Federaţiei Ruse în R. Moldova în contextul declaraţiilor unui reprezentant al Federaţiei Ruse din Herson, teritoriu ucrainean aflat sub ocupaţie rusă, potrivit căruia Rusia ar putea lovi podul de la Giurgiuleşti. La MAE de la Chişinău s-a prezentat secretarul ambasadei, Anatoli Loşakov, indică Deschide.md.

La ieşire, el a declarat pentru presă că este vorba despre o procedură diplomatică obişnuită, la care au fost prezentate explicaţiile de rigoare. Reprezentantul ambasadei mai spus că partea rusă mizează pe înţelegerea partenerilor de la Chişinău. Potrivit lui, „operaţiunea militară specială (aşa cum numeşte Rusia războiul pe care îl duce în Ucraina – n.r.), vizează doar teritoriul ucrainean, iar scopurile şi mersul operaţiunii sunt atribuţii în exclusivitate ale Ministerului rus al Apărării şi nu ale reprezentanţilor administraţiilor regionale”, conform media citate.

Guvernatorul prorus al regiunii Herson, Vladimir Saldo, a ameninţat că armata rusă va lovi podul de la Giurgiuleşti ca răspuns la atacul ucrainenilor asupra unui pod care leagă regiunea ucraineana Herson de Crimeea. „Coordonatele podurilor din regiunea Odesa, din Giurgiuleşti în Moldova, care a fost în componenţa Ucrainei, dar a fost predat pe Dunăre încă de pe vremea regimului (fostului preşedinte ucrainean Viktor) Iuşcenko, toate aceste coordonate sunt cunoscute şi în curând va fi un răspuns destul de serios’, a spus Saldo, citat de media de la Chişinău.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL