Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău a sistat licența de emisie a șase posturi de televiziune de pe teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre OrizontTV, ITV, Canal2, Canal3, PublikaTV și PrimeTV. Despre acest lucru a anunțat directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, în cadrul unui briefing de presă, conform deschide.md.
Musteață a declarat că se observă o intensificare a atacurilor informaționale și creștere a riscurilor asupra securității naționale a R.Moldova. Potrivit lui, SIS deține informații operative, dar și probe, precum că Federația Rusă influențează alegerile locale din 5 noiembrie și subminează procesul democratic în R.Moldova.
„Aceste lucruri se întâmplă prin câteva metode, ce implică finanțare ilegală a campaniilor electorale, cumpărare de voturi și coruperea candidaților, dar și prin campanii de dezinformare bine puse la punct prin intermediul anumitor posturi TV, portaluri și rețele sociale. Cele menționate fac parte din arsenalul războiului hibrid, dus de Rusia împotriva țării noastre”, a spus el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News