Zeci de turiști blocați în Parâng din cauza vremii, coborâți de pe munte de salvamontiști

Sursa foto: Facebook

Salvamontiştii din Hunedoara au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea a 50 de turişti care au urcat pe munte, într-o excursie plătită şi însoţiţi de câţiva ghizi, şi nu au putut continua deplasarea din cauză că au fost surprinşi de vremea rea. La altitudini mari a fost anunţat Cod portocaliu care vizează vânt puternic, care spulberă zăpada şi vizibilitate redusă.

Cele 50 de persoane au urcat în Parâng, pe traseul de creastă de la Cabana Rusu către Parângul Mare într-o zonă extrem de dificilă, turiştii fiind surprinşi de vremea rea.

”A fost un grup organizat de o agenţie care presta servicii de dus oameni pe munte şi au avut foarte puţini instructori şi, din păcate, nu trebuia să abordeze traseul în condiţiile de astăzi, pentru că astăzi toată ziua a fost vreme rea. Te duci pe munte în condiţii de vreme rea atunci când vrei să testezi capacitatea la doi-trei-cinci oameni cu care vrei să faci o expediţie în marii munţi din lume, dar nu cu 50 de oameni”, a declarat şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, pentru News.ro.

 

Sursa foto: Facebook

Potrivit acestuia, excursia a fost organizată existând mai puţin de un ghid la 10 persoane, dar şi în contextul în care fusese anunţat din timp faptul că la altitudini mari vântul va bate cu putere, spulberând zăpada.

”I-au recuperat pe toţi, sunt salvamontiştii acolo, pe unii, care nu mai puteau să meargă, i-au preluat cu ATV-urile, dar problema e că şi cu ATV-ul sau cu snowmobilul poţi urca până în unele zone, doar pe o porţiune foarte scurtă, apoi se intră pe creastă, unde e periculos şi să mergi, cu atât mai puţin să te deplasezi cu un astfel de utilaj”, a precizat şeful Salvamont.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: