Prim-ministrul estonian Kaja Kallas, care săptămâna trecută a împlinit 47 de ani, a fost aleasă joi de liderii europeni să fie vocea diplomației UE pentru următorii cinci ani. Fiica fostului comisar european Siim Kallas este un adversar hotărât al Kremlinului și crede cu tărie în proiectul european, relatează AFP și Reuters.
Premierul Estoniei, care a sprijinit cu hotărâre Ucraina de la începutul invaziei ruse din februarie 2022, a subliniat imediat după nominalizarea ei că „războiul în Europa” și „instabilitatea crescândă în vecinătatea (Europei) și în lume” sunt principalele provocări cu care se confruntă politica externă europeană, scrie News.ro.
Fiica fostului prim-ministru și comisar european Siim Kallas, avocată de profesie, s-a născut când Estonia încă făcea parte din Uniunea Sovietică.
În vârstă de 47 de ani, ea a fost aleasă pentru prima dată deputat în 2011 din partea Partidului Reformei, o formațiune liberală fondată de tatăl său. În Parlamentul European a figurat de mai multe ori pe listele celor mai influenți deputați. Ea a revenit pe scena politică națională în 2018, preluând conducerea Partidului Reformei și devenind prima femeie șef de guvern din Estonia în 2021.
Țara baltică, având doar 1,3 milioane de locuitori, a devenit proporțional unul dintre cei mai generoși donatori pentru Ucraina, ajutorul său depășind 1% din PIB.
Simpatică și deschisă, Kaja Kallas este bine văzută în străinătate, deși nu toate țările din blocul comunitar îi împărtășesc sfidarea fermă față de Rusia. Mai presus de toate, este vorba de Viktor Orban din Ungaria, care, de altfel, ar fi votat împotriva ei la Consiliul European de joi, ca și premierul italian Giorgia Meloni, potrivit unor diplomați citați de Reuters. Alte surse, citate de POLITICO, spun că Viktor Orban s-ar fi abținut la votul în privința lui Kallas.
INSTRANSIGENTĂ FAȚĂ DE RUSIA
„Dacă o astfel de agresiune dă roade în Ucraina, îi poate încuraja pe alții să facă același lucru. Trebuie să discredităm total instrumentul de agresiune”, declara KajaKallas într-un interviu acordat AFP în decembrie 2023.
Kallas, care vorbește fluent engleza, rusa și franceza, pe lângă limba maternă, își exprimase deschis interesul de a-l înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg la conducerea NATO. Atitudinea sa combativă față de liderul rus Vladimir Putin i-a adus sprijinul mai multor țări din UE, inclusiv Polonia, dar poate că uneori i-a împiedicat ambițiile, după cum ea însăși a recunoscut.
„Îngrijorarea (pentru statele baltice) este că anul viitor se vor împlini douăzeci de ani de când am devenit membri ai acestor organizații, UE și NATO, dar că nu suntem considerați candidați egali pentru posturi la nivel înalt”, menționa ea cu regret la sfârșitul anului 2023. „Și dacă aud acest argument, că aș fi o provocare pentru Rusia, atunci ripostez că lăsăm prea multă putere Rusiei ca să ne dicteze deciziile”, a punctat ea.
Iar din acest punct de vedere, femeia supranumită „Doamna de Fier” în Estonia nu s-a temut niciodată să provoace Moscova. Într-o ruptură simbolică cu trecutul său, guvernul estonian condus de Kallas a eliminat din spațiile publice monumentele de război din era sovietică, un proces care s-a accelerat după invazia Ucrainei. „Când ne-am recâștigat independența, am avut multe alte lucruri pentru care să ne facem griji. Când a început războiul, acesta a redeschis, de fapt, toate rănile”, a declarat Kaja Kallas.
Această fermitate i-a adus un loc pe lista persoanelor căutate de Moscova, în februarie anul trecut, oficial fiind acuzată de „distrugerea monumentelor soldaților sovietici”.
În ciuda popularității sale, ea s-a confruntat cu o criză de încredere în 2023, după ce presa locală a relatat că o companie deținută parțial de soțul său continua să funcționeze în Rusia. Respingând apelurile la demisie, Kaja Kallas a fost realeasă ca lider al Partidului Reformator, imaginea sa internațională nefiind pătată de acest scandal. Guvernul său a majorat impozitele la scurt timp după alegerile din 2023 și a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, deși se opunea acestui fapt aproape jumătate din țară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News