Cine este spionul trimis de Federația Rusă în România pentru a arunca în aer obiective lângă București

Sursa foto: X

Sabotorul trimis de Rusia în România pentru a incendia și arunca în aer obiective strategice se numește Murillo Diosa Luis Alfonso, transmite Antena 3 CNN, care a difuzat imaginea acestui suspect.

Mai devreme în cursul zilei, DIICOT a anunțat că acest cetățean columbian a fost trimis în judecată în luna noiembrie, anul curent.

„Inculpatul a desfășurat o activitate de documentare pentru punerea în aplicarea a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în România, cu importanță deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională”, arată DIICOT.

„Comunicatul DIICOT este mai amplu și ni se explică felul cum acest cetățean columbian a venit în România să identifice obiectivele respective. El mergea la obiective respective, le fotografia și trimitea imaginea comanditarului din Federația Rusă pentru a confirma dacă acesta este obiectivul care urma să fie atacat.

Îl vedeți în imagine pentru întâia dată: acesta este individul, spion rus. Informațiile noastre, venite pe surse solide, ne vorbesc despre faptul că mai mulți cetățeni străini care erau racolați de diverse instituții din Federația Rusă, au fost blocați de autoritățile române prin mijloace specifice.

Asta, în timp ce campania care se desfășura pe TikTok pentru Călin Georgescu aduna 100 de milioane de afișări, cu care mulți dintre dumneavoastră au fost bombardați în mod repetat în fiecare zi. Afișări, atacuri cibernetice, inclusiv acțiuni de felul acesta, de diversiune”, a spus, la Antena 3 CNN, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, Mihai Gâdea.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: