Procesul de recalculare a pensiilor a demarat, conform legii, astfel încât începând cu luna mai deciziile vor începe să ajungă la pensionari.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu a declarat recent la Antena 3 CNN cî unii pensionari vor beneficia de o majorare a pensiilor cu 80%.
„Deciziile de recalculare vor ajunge la pensionari.
Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, cu precădere preponderent în lunile iunie-august, adică înainte de luna septembrie.
Septembrie este al doilea moment majorării pensiilor. Primul a fost 1 ianuarie, când am avut majorarea cu 13,8%, adică o creștere a punctului de pensie de la 1.785 lei la 2032.
Al doilea moment important este luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari, după estimările colegilor noștri de la Casa de Pensii.
Cu privire la adeverințele care trebuie depuse, de asemenea, colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice spun că o parte semnificativă a pensionarilor au deja aceste documente în sistem și acestea au fost deja digitalizate în cadrul proiectului procesului de reevaluare a dosarelor„, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, duminică, la Antena 3 CNN.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News