Ciolacu: Așteptăm de la Curtea de Conturi un feedback real

marcel-ciolacu
Sursa foto: captură video

Premierul Marcel Ciolacu a transmis miercuri că Guvernul aşteaptă de la Curtea de Conturi un „feedback real” privind eficienţa setului de măsuri fiscale menite să crească încasările la buget şi să reducă risipa.

Mesajul premierului a fost prezentat de către Alexandru Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, în cadrul conferinţei de închidere a Proiectului CCR-SAI pentru cetăţean, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, ce a avut ca obiectiv modernizarea Curţii de Conturi a României.

„La preluarea mandatului echipei guvernamentale pe care o conduc, colegii mei au avut plăcuta surpriză de a primi din partea Curţii de Conturi o listă cu măsurile şi recomandările pe care ministerele trebuiau să le implementeze, în urma rapoartelor de audit. Genul acesta de anticipare şi pro-acţiune va întări încrederea şi colaborarea între noi şi dumneavoastră. Ieri, Guvernul şi-a asumat un set de măsuri fiscale menite să crească încasările la buget şi să reducă risipa. Aşteptăm de la Curtea de Conturi să ne ofere un feed-back real, dacă aceste măsuri şi-au atins ţinta sau nu. Ne bazăm pe profesionalismul şi corectitudinea dumneavoastră în auditarea acestor măsuri”, a transmis premierul.

În perioade marcate de diferite crize, fondurile sunt limitate şi trebuie administrate cu grijă, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

„Trăim vremuri în care provocările pe care le manageriem sunt tot mai diverse, care ne pun în situaţia de a lua decizii rapide, cu impact în viaţa cetăţeanului. Din acest motiv, încrederea este principalul atu pe care clasa politică este datoare să îl cultive şi să îl fundamenteze, pentru ca măsurile statului să capete consistenţă şi susţinere. Elementul comun al unei lumi într-o permanentă dinamică este stabilirea priorităţilor. Este evident că în perioade marcate de diferite crize, fondurile sunt limitate şi trebuie administrate cu grijă. În acest sens, evaluarea investiţiilor într-o politică publică, în detrimentul alteia, este esenţială pentru un executiv performant. Asta ne dorim, să fie plus valoarea adusă de auditurile dumneavoastră”, se arată în mesajul premierului.

Citiți AICI articolul complet.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL