Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că România nu a răspuns ca Polonia la criza cerealelor și a aplicat, în înțelegere cu guvernul de la Kiev, un sistem de licențiere a exporturilor și importurilor, astfel încât fermierii români să fie protejați.
Marcel Ciolacu a spus că, în opinia lui, Ucraina trebuie ajutată până la sfârșitul războiului și de aceea a găsit, consultându-se și cu președintele Klaus Iohannis, varianta licențierii exporturilor și importurilor de cereale ucrainene.
„Eu sunt unul dintre cei care cred că Ucraina trebuie ajutată până se termină războiul.
Ajutorul nostru este să ajutăm acest tranzit de cereale. Ați văzut că eu nu am răspuns cu aceeași monedă cu care a răspuns Polonia. Am avut discuții instituționale și cu președintele României pe această temă și am ajuns amândoi la aceeași opinie. Fiindcă am găsit, prin dialog cu prim-ministrul Ucrainei, am găsit acest sistem de licențiere, atât în Ucraina, de export, cât și în România, de import, astfel încât fermierii să fie protejați. Dar nu am venit cu o interdicție, pentru că semnalul pe care l-am fi dat lumii democratice ar fi fost că noi nu vrem să ajutăm Ucraina. Ceea ce este fals și este foarte greșit.
Nu este un război între Federația Rusă și Ucraina. Nu e un război între Putin și Zelenski. Este un război între un dictator și lumea democratică. Dacă, Doamne-ferește, ar fi avut Rusia vreo șansă să câștige acest război, gândiți-vă ce precedent și ce multiplicare s-ar fi întâmplat în lumea democratică”, a declarat Marcel Ciolacu miercuri, la Interviurile Digi24.ro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News