Ciolacu: Dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat, anulate dacă sunt plătite până pe 25 noiembrie

Sursa foto: Inquam Photos

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că vor fi anulate dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie.

Ciolacu a declarat, luni, la începutul şedinţei de Guvern că va fi pus în transparenţă actul normativ prin care sunt luate măsuri care vor aduce venituri în plus la buget.
”Azi va fi pusă în transparenţă publică şi actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie. Luăm însă şi o măsură în premieră după Revoluţie: răsplătim şi contribuabilii corecţi, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificaţie de 3%, deci plătesc mai puţin către stat. Considerăm că este forma cât mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toţi contribuabilii oneşti din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: