Ciolacu: Există o majoritate la Parlament chiar dacă ar fi numai PSD, PNL și minoritățile

FACEBOOK/MARCEL CIOLACU
MARCEL CIOLACU

PSD, PNL şi grupul minorităţilor asigură, în prezent, o majoritate în Parlament, a declarat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a subliniat că doreşte ca UDMR să rămână la guvernare.

Întrebat dacă, în cazul în care PSD va rămâne doar cu PNL la guvernare, va avea linişte în privinţa legilor trecute în Parlament, Ciolacu a spus: „Îmi asum această problemă şi există o majoritate la Parlament, chiar dacă ar fi numai PSD şi PNL, dar, după cum bine cunoaşteţi, este şi grupul minorităţilor, care va şi participa astăzi, la ora 17,00, la definitivarea programului de guvernare. În momentul acesta, UDMR nu a anunţat dacă doreşte să participe”.

Întrebat ce se va întâmpla cu UDMR, el a spus: „La nivel politic – să ne facem treaba. Şi politica înseamnă negocieri”.

„În acest moment, am intrat într-o altă logică instituţională, respectiv domnul prim-ministru s-a dus să ducă mandatul la preşedintele României, preşedintele României ne va chema la consultări, va exista un prim-ministru desemnat – aici, dacă aveţi întrebări, să le adresaţi preşedintelui României, fiindcă este atributul constituţional al preşedintelui României de a face această desemnare – şi cu certitudine, dacă eu voi fi persoana desemnată ca şi prim-ministru, o să am o întâlnire cu domnul Kelemen Hunor după acea desemnare, împreună cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă. Şi sunt ferm convins că voi veni şi o să vă anunţ”, a adăugat liderul social-democraţilor.

El a subliniat că vor exista negocieri, context în care se va întâlni cu preşedinţii PNL şi UDMR, Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor.

„Parcă tot împreună eram şi acum trei ani când vindeam Ardealul şi aveam întâlniri secrete prin Birourile Parlamentului României. Şi tot dumneavoastră mă întrebaţi dacă am vândut Ardealul sau am avut întâlniri. Acum văd că nu mai vând Ardealul UDMR-ului şi nu mai sunt partenerul UDMR-ului, dintr-o dată sunt cel care scoate UDMR. Părerea mea e că în politică cred că avem şi noi dreptul, ca peste tot, să avem o negociere.

Ce pot să spun foarte clar astăzi este faptul că, dacă voi fi persoana desemnată, voi avea o întâlnire cu domnul preşedinte Kelemen Hunor, împreună cu domnul preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă. Mai mult, îmi doresc ca UDMR-ul să rămână la guvernare. (…) Ne-am respectat între noi şi cred că nu există modificări foarte mari în structura ministerelor”, a transmis liderul PSD.

Ciolacu a menţionat că speră ca, până joi cel târziu, să fie dat votul de învestire a noului guvern.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: