Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că îi pare rău că actualul Guvern şi actuala coaliţie de guvernare trebuie să răspundă pentru lucruri care trebuiau făcute de alţii în 30 de ani şi a afirmat că angajamentul pe care şi l-au luat liderii politici în faţa sindicatelor va fi respectat, relatează Digi24.
„Îmi pare rău că actualul Guvern şi actuala coaliţie trebuie să răspundă pentru lucruri care trebuiau să le facă alţii în 30 de ani, dar în acest moment avem un angajament politic că aceste lucruri se vor întâmpla. Totuşi, este un acord pe care l-am semnat împreună cu domnul prim-ministru, care are şi calitatea de preşedinte al PNL, iar eu, ca preşedinte al PSD, în care ne-am asumat tot ceea ce am promis, şi am şi făcut o parte şi cred că lucrurile aşa se vor întâmpla, pentru că niciun om politic nu îşi permite când îşi asumă un astfel de lucru să facă altfel.
Cred în continuare că în perioada următoare cei mai importanţi sunt copiii şi să liniştim părinţii şi să depăşim această perioadă. Pe urmă, până pe 15 iulie, aşa cum ne-am angajat, împreună cu ministrul Muncii o să definitivăm grila care va intra în noua lege a salarizării”, a spus Ciolacu, întrebat cum comentează faptul că greva din învăţământ nu s-a terminat, potrivit Agerpres.
El a adăugat că este „un lucru corect” faptul că sindicatele nu mai vin la alte negocieri cu Guvernul, ci aşteaptă să vadă memorandumul promis.
Întrebat dacă Guvernul poate să facă mai mult decât până acum, adică să dea o ordonanţă prin care să fie mărite salariile în învăţământ, Ciolacu a spus: „Nu poţi să dai o ordonanţă care să se refere la o lege viitoare”.
Premierul Nicolae Ciucă a făcut joi, în debutul ședinței de guvern, un apel la profesori să renunțe la grevă. Ciucă spune că Guvernul și-a îndeplinit angajamentele luate la negocierile cu sindicatele din Educație și consideră că profesorii „au avut un partener onest” la aceste discuții.
Autor
-
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News