Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la marcarea a 22 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA, că „lupta împotriva terorismului şi a oricărei forme de agresiune este cea mai bună cale pentru un viitor mai sigur”, deoarece „nicio miză nu este mai importantă decât viaţa oamenilor”.
„Când ne amintim de atacurile oribile din SUA, ne amintim de pericolul reprezentat de extremism şi fanatism. Un memento pentru a consolida legăturile dintre naţiunile libere şi democratice în combaterea terorismului. Nu vom uita niciodată victimele şi curajul poporului american. După 22 de ani, atacurile teroriste de la 11 septembrie sunt încă o amintire dureroasă pentru familiile victimelor şi pentru toţi supravieţuitorii”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Twitter.
9/11 🇺🇸 remembering the horrific attacks and the peril posed by extremism & fanaticism. A reminder to strengthen ties among free & democratic nations in fighting terrorism.
Never forget the victims & the braveness of the 🇺🇸 people.— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) September 11, 2023
Prim-ministrul PSD a mai spus că „nicio miză nu este mai importantă decât viaţa oamenilor”.
„Lupta împotriva terorismului şi a oricărei forme de agresiune este cea mai bună cale pentru un viitor mai sigur”, a adăugat premierul Ciolacu, potrivit unei postări pe pagina de Twitter a Guvernului României.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News