Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că nu crede că va avea succes inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis din funcție.
„Nu cred că va avea succes.
E un demers politic, populist”, a afirmat Ciolacu, răspunzând unei întrebări.
Context. AUR a anunțat, joi, că POT a depus cererea de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis. Cererea este semnată de 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS.
De menționat că inițiativa aparține Partidului Oamenilor Tineri (POT), deși AUR are cel mai mare număr de parlamentari dintre partidele extremiste.
Potrivit Constituţiei, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 234, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, respectiv 155 parlamentari.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News