Ciolacu: România va adera anul acesta la Schengen terestru

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

România va adera anul acesta la Schengen terestru, a declarat miercuri prim-ministrul Marcel Ciolacu.

El a răspuns astfel întrebat despre faptul că joi urmează să se desfăşoare Consiliul JAI şi subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre „nu se află pe agendă”.

„Ba da, se află pe agendă, nu este un vot, pentru că, între timp, ştiţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri. Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”, a arătat Marcel Ciolacu.

Premierul s-a arătat optimist cu privire la data la care România va intra deplin în Spaţiul Schengen.

„România va adera anul acesta la Schengen terestru”, a adăugat Ciolacu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: