Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Congresul partidului PSD, că România produce, astăzi, de opt ori mai mult decât în timpul lui Ceauşescu şi este „o erezie mizerabilă” să conteşti aparteneţa României la lumea occidentală şi să te îndrepţi către „înţelepciunea rusească”.
„Astăzi producem de opt ori mai mult ca pe vremea lui Ceauşescu, unde vor alţii să ne întoarcă. Ce s-ar întâmpla dacă după alegeri am alunga toţi investitorii din România? Ar putea oare suplini industria calului închiderea uzinelor Dacia şi Ford şi zecile de mii de şomeri, de exemplu? Suntem pregătiţi să stăm iarăşi la cozi să ne luăm vize pentru a petrece un banal concediu în Europa?”, a afirmat Marcel Ciolacu.
El a punctat că economia „nu creşte prin firul divin”, ci cu bani, cu fonduri europene şi cu multă seriozitate.
„De aceea este o erezie mizerabilă să conteşti apartenenţa României la lumea occidentală şi să te îndrepţi către înţelepciunea rusească”, a adăugat liderul PSD.
Crin Antonescu: Georgescu, un fel de Petrache Lupu
„Noi toți avem de ales între discursul falsei icoane făcătoare de minuni care ne anunță că partidele vor dispărea. Dispariția partidelor înseamnă dispariția democrației. Acest Petrache Lupu cu ambiții geopolitice nu spune ce se întâmplă mai departe. Partidele sunt cele care pot apăra ceea ce trebuie apărat și pot schimba ceea ce trebuie schimbat în anii următori în politica din România. Nu înțeleg de ce suntem defensivi, că trebuie să apărăm un sistem democratic”, a spus Antonescu în discursul de la congres.
Crin Antonescu: Unora le-a rămas mică Europa
„Noi avem de gândit la un lucru clar: oameni simpli, activi sau rezerviști, simpli cetățeni sau politiceni trebuie să răspundem: dacă o anume rânduială a lucrurilor în casă trebuie să ne facă să dărâmăm casa sau să așezăm lucrurile. Nu văd de ce trebuie să fim defensivi, dvs., din nou, ați fost desemnați de români cu același vot al primului partid al României, partidul care în 35 de ani de democrației a obținut cele mai multe voturi ale românilor, aproape de fiecare dată.
E partidul care a creat frustări, greșeli, dar a creat și toate aceste lucruri care astăzi ne duc în cea mai bună situație a României din istorie. Românii sunt astăzi cu adevărat europeni. Constat că unor geopoliticieni din jurul maestrului le-a rămas Europa prea mică, a adăugat Crin Antonescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News