UPDATE Cine îl va înlocui pe Diaconu / Cioloş a semnat demiterea şefului ANAF / SURSE

UPDATE 16:30

A fost stabilit cine îl va înlocui, ad interim, pe Gelu Ştefan Diaconu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Este vorba despre Daniel Diaconescu, care a ocupat până în acest moment funcția de director general al Direcției Generale de Informații Fiscale din ANAF. Diaconescu are în spate o experiență de 10 ani în domeniul administrării fiscale și a protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene, scrie Agerpres, citând surse guvernamentale.

––––––

Prim-ministrul Dacian Cioloş a semnat demiterea lui Gelu Ştefan Diaconu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Informaţia a fost transmisă, joi, de către Antena 3, citând surse apropiate situaţiei.

CITIŢI ŞI: Cioloș reacționează la refuzul lui Diaconu de a pleca din fruntea ANAF: „Trebuie să plece”

Amintim că, miercuri, DNA l-a pus sub urmărire penală pe Gelu Diaconu pentru favorizarea făptuitorului şi abuz in serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în dosarul în care sunt vizaţi deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor).

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: