Ciprian Ciucu, întrebat despre câştigarea alegerilor la Sectorul 6, cu peste 70 la sută: Este vorba despre echipă

Sursă foto: PS News

Primarul Sectorului 6 din Capitală, Ciprian Ciucu (PNL), a explicat, sâmbătă, că succesul său se datorează oamenilor cu care lucrează, întrucât a adus în echipă oameni cu experienţă în sistemul public. În ceea ce priveşte salariile, acestea pornesc de la 6.000 de lei şi pot ajunge până la 14.000 de lei, net.

”În primul rând este vorba despre echipă. Cum am ajuns în primărie, am reorganizat primăria şi am adus pe poziţii de top şi leader management oameni cu foarte multă experienţă în sistemul public. Când ai un partid în spate şi nu eşti independent, ai acces la resurse umane de calitate şi foarte mulţi dintre colegii mei lucrau deja în administraţia publică în diferite ministere, agenţii şi a fost uşor să îi transferi, perfect legal, perfect normal. Le-am cerut să vină alături de mine, au venit şi cu ei am făcut treabă. Am adus oameni din ministere şi agenţii nu doar că erau membrii PNL, ci şi oameni care nu erau membrii PNL (…) Şi acolo unde s-a putut, am dat şi acel spor de 50 la sută din fonduri europene”, a declarat Ciprian Ciucu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, după ce a fost întrebat cum a reuşit să obţină 70 la sută dintre voturi în urma alegerilor locale din 9 iunie.

Întrebat, de asemenea, la ce valoare ajung salariile din primărie, Ciucu a spus că aceste apot ajunge la 14.000 de lei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: