RADOR RADIO ROMÂNIA (29 februarie) – Primăria Capitalei va elibera joi 3.700 de licențe de taxi pentru persoane fizice autorizate și firme. În București, numărul licențelor taxi este limitat la aproximativ 10.000 de autorizații, spre deosebire de autorizațiile pentru transportul alternativ, unde nu există un număr maxim.
Primarul Nicușor Dan a precizat că licențele eliberate joi sun]t ale unor persoane care au renunțat la ele. Subiectul reprezintă, de altfel, una dintre nemulțumirile taximetriștilor care au protestat în ultimele trei zile în capitală. Aceștia sunt în continuare nemulțumiți de negocierile purtate la guvern; ei au cerut reguli mai stricte pentru companiile de ride-sharing și au obținut promisiunea că în decurs de o lună va fi modificată legea privind transportul alternativ de persoane.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News