Actualul președinte al PNL, Nicolae Ciucă, fost militar de carieră și fost șef al Statului Major, de 1 Decembrie, Nicolae Ciucă a dat ”jos haina politică” și a adus în disucție momentele în care a condus parada militară de 1 Decembrie, dar și momentele trăite în teatrele de operațiuni.
Nicolae Ciucă a dezvăluit povestea din spatele fotografiei care circulă pe internet, în care apare, îmbrăcat în haine militare, lângă un tanc. Președintele Senatului a fost și comandant al paradei și a povestit experiența.
R. Acesta ce este?
Nicolae Ciucă: Este Hercules C130.
R. A circulat foarte mult timp o poză dintr-un teatru de operații, aceea în care dumneavoastră sunteți lângă un tanc. Are acea fotografie o poveste în spate ?
Nicolae Ciucă: A fost prima noastră misiune pe care am executat-o la distanța mare în sudul Afganistanului și era după o noapte de misiune, iar dimineața am avut o pauză operativă și au fost luate măsuri de protecție și efectiv, cum se spune, îmi trăgeam sufletul împreună cu camarazii mei. Am condus batalionul 26 Infanterie- Neagoe Basarab, prima unitate dislocată în teatrul din Afganistan și la un an distanța am mers din nou cu aceeași unitate teatrul de operații din Irak.
R. Ați fost fost comandantul paradei. Cum este, domnule Ciucă, să fiți înaintea sutelor de militari, în acest an avem peste o mie de militari. Cum este sa fiti în fruntea lor?
Nicolae Ciucă: Am avut această onoare si responsabilitate să comand parada cu multi ani in urmă, acum 12 ani. Cel mai emoționant moment este acela desigur cand se canta imnul, suntem în momentele cele mai importante și să știți că nu întâmplător este ales ca imnul să fie cel care deschide parada militară pentru că atunci cand îl asculți te însuflețește. După aceea este finalul, când ultimul militar a trecut pe sub Arcul de Triumf și nu s-a intampla nimic deosebit.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News