Ciucă, despre închiderea MCV: Un moment istoric pentru România

Nicolae Ciucă/ Facebook
Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că ridicarea oficială a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este un moment istoric pentru democraţia noastră şi pentru întregul sistem judiciar din România.

„Acest eveniment se desfăşoară într-un moment istoric pentru democraţia noastră şi pentru întregul sistem judiciar din România, anume ridicarea oficială a Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi mă alătur tuturor celor care v-au mulţumit pentru efortul depus pentru întreaga activitate derulată în aceşti ani şi la finalul cărora, iată, putem să îi felicităm pe toţi cei implicaţi. Este un real succes pentru România care încheie în mod simbolic ultima restanţă a tranziţiei noastre către statutul de naţiune europeană cu drepturi depline”, a declarat Ciucă, la evenimentul „Priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”.

El a spus că asumarea şi promovarea unei viziuni europene cu privire la statul de drept a fost un efort îndelungat pentru România.

„Nu trebuie să uităm că asumarea şi promovarea unei viziuni europene cu privire la statul de drept a fost un efort îndelungat pentru România pe care l-am parcurs împreună, în dialog cu partenerii noştri europeni. Acest dialog european pentru promovarea reformelor structurale în domeniul Justiţiei şi stat de drept a început cu primul raport de ţară publicat de Comisia Europeană în anul 1998, a continuat cu foaia de parcurs pentru România în anul 2002 şi cu negocierile de aderare. Ulterior, s-a prelungit după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 cu monitorizarea prin intermediul MCV”, a adăugat Ciucă, citat de AGERPRES.

Nicolae Ciucă a mai menţionat că prin eforturile conjugate ale celor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar, cu eforturile Executivului, ale Legislativului, s-a reuşit finalizarea pachetul privind legile Justiţiei şi legile privind modificarea Codului Penal şi a codului de Procedură Penală, „elemente esenţiale pentru a putea definitiva recomandările MCV”.

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: