Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut, joi, la Praga, o întâlnire cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, cu acest prilej el afirmând că cele două ţări vor da în 9 iunie „testul alegerilor europarlamentare”, moment în care „forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale”.
„M-am văzut la Praga cu premierul Republicii Cehe, Petr Fiala, pe care l-am vizitat la sediul Guvernului. Am discutat despre întărirea cooperării dintre cele două state şi modalităţi prin care putem face faţă complicaţiilor geopolitice şi economice care afectează întreg continentul. În asemenea perioade, este foarte importantă solidaritatea între statele partenere în cadrul Uniunii Europene, pentru că doar împreună avem forţa de a depăşi cele mai dificile provocări”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Şeful Senatului i-a mulţumit premierului ceh pentru sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în favoarea admiterii noastre depline în Spaţiul Schengen şi în cadrul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
„Ţările noastre vor da pe 9 iunie testul alegerilor europarlamentare. Premierul ceh şi cu mine apreciem că acesta este momentul în care forţele democratice trebuie să afirme cu tărie angajamentul faţă de valorile occidentale. I-am mulţumit, de asemenea, pentru sprijinul pe care ţara sa îl acordă României în favoarea admiterii noastre depline în Spaţiul Schengen şi în cadrul procesului de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)”, a mai scris Ciucă.
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, împreună cu o delegaţie parlamentară, efectuează o vizită oficială la Praga, miercuri şi joi, la invitaţia omologului său ceh, Milos Vystrcil.
Tot joi, Nicolae Ciucă a adus un omagiu, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Praga, în memoria soldaţilor care au luptat pentru libertatea poporului ceh.
„An adus omagiul meu luptei pentru libertate a poporului ceh la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din cadrul ansamblului comemorativ Vitkov din Praga. Monumentul are o semnificaţie profundă pentru localnici, marcând sacrificiile din ambele războaie mondiale. Aici sunt îngropaţi soldaţi care au luptat în 1917 pentru crearea statului cehoslovac şi cehi care au participat în 1944 la eliberarea de ocupaţia nazistă. Gazdele privesc cu o emoţie aparte cinstirea de către români a memoriei eroilor care s-au jertfit pentru libertate. Noi am fost alături de acest popor în toate momentele de cotitură ale secolului trecut”, a transmis Ciucă pe Facebook.
Programul de joi al vizitei mai cuprinde participarea la Ceremonia plantării unui vlăstar din Teiul lui Eminescu şi dezvelirea unei plăci comemorative în Piaţa Păcii.
Miercuri, şeful Senatului a avut întâlniri cu preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel şi preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milos Vystrcil.
Din delegaţia parlamentară fac parte Roberta Anastase – secretar al Senatului, Nicoleta Pauliuc – preşedintele Comisiei pentru apărare, Lorina-Ioana Şereş – preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţi şi Comerţ Exterior. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News