Ciucă: Nu va aștepta nimeni ca România să vină din urmă; prin PNRR și OCDE putem să recuperăm

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a pledat, luni, pentru reducerea decalajelor dintre România şi statele dezvoltate, PNRR şi accederea în OCDE fiind soluţii pentru realizarea acestui deziderat.

„Suntem într-o competiţie cu toţi cei cu care interacţionăm pe piaţa mare, deschisă, în toate sectoarele de activitate, iar aici trebuie să conştientizăm cu toţii că nu vă aştepta nimeni în România să vină din urmă. Suntem într-o dezbatere legată de tot ceea ce avem de făcut, pentru că într-adevăr România să capete o dinamică, un ritm similar cu cel al ţărilor dezvoltate şi aici avem multe de recuperat. Am convingerea că prin PNRR putem să recuperăm şi să finalizăm parte din procesele de modernizare şi de transformare a României în toate sectoarele. (…) A doua soluţie este accederea noastră la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Este un parcurs pe care ne-am asumat cu toţii că trebuie să-l finalizăm şi (…) este obligatoriu să găsim soluţiile pentru a ajunge la standardele specifice acestei organizaţii care reuneşte cele mai dezvoltate, moderne şi industrializate şi tehnologizate state din din lume”, a spus Ciucă la „Bucharest Leaders Summit: The Highway to Succes”, desfăşurat la Senat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: