Nicolae Ciucă: PNL, ca de fiecare dată, nu a obstrucţionat şi nu va obstrucţiona justiţia

Sursa foto: media.pnl.ro

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri, că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumistrescu, a demisionat din funcţiile politice pentru a nu prejudicia partidul şi a menţionat că PNL nu va obstrucţiona justiţia.

„PNL, ca de fiecare dată, nu a obstrucţionat şi nu va obstrucţiona justiţia. În momentul în care s-a definitivat ziua de ieri şi am avut un comunicat al DNA am stat de vorbă cu Iulian Dumitrescu si, ca de fiecare dată, pentru a evita prejudiciul de imagine, domnul Iulian Dumitrescu a luat decizia să-şi dea demisiona din toate funcţiile pe care le deţinea”, a declarat, vineri, Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a precizat că nu cunoaşte detaşii din dosar, dar toate documentele de interes în cauza penală vor fi puse la dispoziţie.

„Nu știu ce este în dosar, nu comentez ce este în dosar, este o anchetă în derulare. Motiv pentru care tot ceea ce ține de punerea la dispoziție a datelor și informațiilor pentru derularea întregului proces de Investigare va fi pus la dispoziție”, a mai afirmat Cucă.

Întrebat dacă i-a solicitat demisia lui iulian Dumitrescu, Ciucă a afirmat: ”Este o decizie pe care fiecare membru al PNL a luat-o atunci când a avut probleme cu justiţia”.

Liderul PNL a menţionat că, funcţia de prim-vicepreşedinte devenind vacantă, va trebui să se ia o decizie cu privire la persoana care o va ocupa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar de DNA într-un dosar în care este suspectat de luare de mită şi fals în declaraţii, a anunţat, joi seară, pe Facebook, că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid, ”deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL