Ciucu a fost la ședința cu scântei a coaliției și dezvăluie ce s-a discutat în interior: Nu a câștigat nimeni!

Sursa foto: Ciprian Ciucu

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a participat la ședința extrem de tensionată a coaliției de guvernare și explică ce s-a discutat în interior. ”Cartoful fierbinte” a fost programul ”Anghel Saligny”, iar Ciucu susține că s-a convenit ca fiecare proiect să fie analizat individual, așa că nu a câștigat nici premierul Ilie Bolojan, nici liderul PSD, Sorin Grindeanu.

”Am participat astăzi la ședința Coaliției de Guvernare și fac câteva precizări, lucruri care pot fi susținute factual.

Zilele acestea au fost mesaje diferite în comunicarea partidelor în raport cu comunicarea Guvernului.

Nu am agreat o comunicare unitară a coaliției, de aici și faptul că presa preia, cum este normal, știri de la cei care le comunică, așa cum le comunică.

În Coaliție s-au discutat zeci de puncte, diferite măsuri cuprinse în pachete de reforme, reforme reale, de care România are nevoie pe mai multe planuri:

Starea bugetului – cum poate fi echilibrat prin tăieri de cheltuieli, reducerile bugetare sectoriale ale ministerelor de linie (prin reducerea aparatului instituțiilor centrale cu 20%, așa cum a fost agreat în Programul de Guvernare);

Ciprian Ciucu: Nu s-a pus problema stopării Programului Anghel Saligny

Investițiile prin Programul Anghel Saligny, fondurile de coeziune, diferitele programe guvernamentale, proiectele Companiei Naționale de Investiții. De unde se iau și unde se pun bani, ce facem cu proiectele aflate în derulare.

Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una. Da, proiectele din Programul Anghel Saligny vor fi evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților. Dar îndemn colegii să fie rezervați – resursele bugetare sunt aceleași, practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, iar finanțarea lor va continua și în anul viitor.

Pensiile magistraților, vârsta de pensionare, perioada tranzitorie – pentru a nu destabiliza sistemul – reforma va trebui să treacă și de Curtea Constituțională;

Reforma în sănătate și în asistența socială, sisteme publice abuzate. Apropo, am aflat – nu cu uimire – că în județul Caraș-Severin există o comună în care doar o singură persoană nu are certificat de handicap. Restul au cu toții, în diferite grade. Înțeleg că astfel de certificate pot fi procurate prin diferite filiere și îți vin acasă. Astfel, în loc să ne concentrăm resursele către persoanele care au nevoie, sistemul este abuzat. Filierele trebuie destructurate. Persoanele cu handicap de grad 1 au dreptul la însoțitor, iar principalul angajator este primăria, care îi angajează pe aceștia, potrivit legii. Este nevoie de reforme serioase pentru ca acest sistem să nu mai fie abuzat. Probabil va trece de la administrațiile locale la Guvern, pentru a fi mai bine controlat și executat, pentru a-i proteja pe cei care au nevoie și pentru a nu mai încuraja nemunca;

Pachetul de măsuri pentru reducerea cu 20% a cheltuielilor cu personalul din administrația locală și creșterea capacității financiare a primăriilor și consiliilor județene.

Acestea sunt doar cinci exemple de categorii de măsuri discutate astăzi, dar au fost zeci de puncte.”, scrie Ciprian Ciucu.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: