Sibiu: Consiliul Județean ar urma să facă parte din Liniile Aeriene Române

foto:unsplash.com
Sursa foto:unsplash.com

La 1 Decembrie urmează să se înființeze compania de acțiuni Liniile Aeriene Române (LAR), din care ar urma să facă parte mai multe consilii județene din țară, inclusiv Sibiu.

În cadrul unei întâlniri organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a fost propus termenul de 1 Decembrie 2023 pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni, cu participarea consiliilor judeţene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind: Liniile Aeriene Române (LAR).

Ideea a venit ca urmare a unui studiu care a avut ca temă lipsa de conectivitate între oraşele României, cauzată de infrastructura terestră şi feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, se arată într-un comunicat al CCIR.

La reuniune au participat reprezentanţii consiliilor judeţene din: Arad, Braşov, Bacău, Constanţa, Maramureş şi Sibiu, notează ziarul brașovean.

„În momentul de faţă, dacă cineva îşi doreşte să ajungă pe calea aerului de la Constanţa la Timişoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două oraşe ale României. Vorbim practic de o mare pierdere de timp şi de bani. Noul operator aerian propus de CCIR, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante oraşe ale ţării”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

Prezent la întâlnire, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a subliniat faptul că „de acest nou proiect vor beneficia nu numai oamenii de afaceri. Există doctori chirurgi de exemplu, specializaţi în diferite domenii, care au nevoie să se deplaseze dintr-un oraş în altul pentru anumite proceduri medicale speciale. De asemenea, pot exista cazuri de urgenţe medicale care pot fi rezolvate mai bine în diferite oraşe ale României. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim şi la turism, o astfel de companie putând da un impuls serios acestui domeniu economic”.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: